Autorităţile ploieştene au adoptat o hotărâre privind indexarea taxelor cu indicele de inflaţie, ceea ce va aduce, de anul viitor, o creştere de aproximativ 5% a acestor dări către bugetul local.

 

Conducerea Serviciului Public Finanţe Locale a explicat că măsura este obligatorie, conform prevederilor Codului fiscal, care impune indexarea anuală a taxelor şi impozitelor locale cu indicele de inflaţie. În cazul de faţă, vorbim despre o valoare de 4,6%, care se va adăuga, din 2020, la cuantumul dărilor către bugetul Ploieştiului.

Majorarea, aprobată miercuri de Consiliul Local Ploieşti, va viza impozitul pe teren, clădiri şi mijloace de transport, precum şi taxele pentru eliberarea de certificate, autorizaţii, avize, cele pentru publicitate şi restul taxelor speciale. De asemenea, se vor inexa şi limitele minime şi maxime ale amenzilor care pot fi aplicate de organul fiscal, mai arată proiectul de hotărâre.