La locul evenimentului au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul Punctului de Lucru Valea Doftanei, cu o autospecială de stingere, Detașamentului Câmpina, cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD, precum și din cadrul Detașamentului Sinaia, cu o autospecială de stingere. Ulterior, având în vedere amploarea incendiului, dispozitivul de intervenție a fost suplimentat cu o autocisternă de la Detașamentul Câmpina.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la nivelul unei locuințe, pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați, existând risc de propagare la construcțiile învecinate.
Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, reușind să împiedice extinderea acestuia. Incendiul a fost lichidat, iar pompierii au intervenit în continuare pentru înlăturarea efectelor negative ale acestuia.
Din fericire nu au fost înregistrate victime.
ISU PRAHOVA