Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul Punctului de Lucru Apostolache, cu o autospecială de stingere, precum și de la Garda de Intervenție Urlați, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului locuinței, pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați. Pompierii au acționat pentru localizarea incendiului, reușind să împiedice extinderea flăcărilor, ulterior intervenindu-se pentru lichidarea completă a acestuia.
În urma incendiului, două persoane au suferit atacuri de panică și au fost asistate la fața locului de către echipajul SMURD, acestea refuzând transportul la spital.
La finalizarea intervenției, a fost stabilită cauza probabilă a producerii incendiului: coș de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile din apropiere.
Sursă foto ilustrativ, cugirinfo.ro