Curtea de Apel Ploiești a respins, joi, prin hotărâre definitivă, recursul formulat de Primăria Bușteni în dosarul de revendicare a proprietății asupra zonei Babele - Sfinxul. Hotărârea definitivă este pronunțată după 25 de ani de procese.
„Respinge recursul ca nefondat. Definitivă. Pronunţată astăzi, 14.05.2026, prin punerea soluției la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei” este soluția pe scurt pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și care ar trebui să pună capăt unei dispute ce durează de 25 de ani. Instanța a dat astfel câștig de cauză autorităților din Dâmbovița.
„Babele și Sfinxul rămân acolo unde le este locul: pe teritoriul județului nostru. Recursul formulat în procesul privind apartenența administrativ-teritorială a zonei Babele–Sfinxul a fost respins. Decizia închide un litigiu de durată și confirmă ceea ce dâmbovițenii au știut mereu: aceste simboluri ale Bucegilor fac parte din identitatea județului Dâmbovița.
Instanțele au stabilit definitiv că terenul de 4 hectare și monumentele naturale Babele și Sfinxul se află pe raza administrativ-teritorială a comunei Moroeni, județul Dâmbovița, iar pretențiile formulate de UAT Bușteni au fost respinse”, a explicat vineri, într-o postare pe Facebook, președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care prezintă și cronologia acestei dispute.
Astfel, în perioada 1999 - 2000, administrația locală din Bușteni a inițiat intabularea, demers contestat de județul Dâmbovița. În 2001 a fost deschisă, de către Consiliul Județean, și prima acțiune în instanță împotriva Prahovei.
A urmat, în 2015, un nou dosar, privind delimitarea administrativ-teritorială dintre UAT Moroeni și UAT Bușteni. Tribunalul Vâlcea a stabilit, șase ani mai târziu, Babele, Sfinxul și terenul aferent se află pe raza comunei Moroeni, județul Dâmbovița, o hotărâre confirmată în 2022 și de Curtea de Apel Pitești.
Anul trecut, Tribunalul Dâmbovița respinge cererile formulate de UAT Bușteni privind anularea delimitării și revendicarea proprietății asupra zonei Babele–Sfinxul. Această din urmă decizie a fost atacată cu recurs, dar rămâne definitivă prin hotărârea din 14 mai 2026 a Curții de Apel Ploiești.
Această decizie nu este doar una juridică. Este o confirmare a adevărului, a istoriei și a apartenenței firești a acestor simboluri la județul Dâmbovița. Le mulțumesc tuturor celor care au susținut această cauză cu seriozitate și profesionalism: echipelor juridice, instituțiilor implicate și tuturor dâmbovițenilor care au crezut în acest drept legitim.
Consiliul Județean Dâmbovița va continua să protejeze și să dezvolte responsabil zona montană Peștera–Padina, prin investiții în infrastructură, turism și servicii moderne. Această comoară naturală trebuie valorificată cu grijă, respect și dragoste pentru Dâmbovița”, spune Corneliu Ștefan, după hotărârea definitivă pronunțată de CA Ploiești.