Gropile apărute la Ploieşti imediat după trecerea iernii, deja o tradiţie în municipiu, un soi de vestitor al primăverii, creează mari probleme de circulaţie pe multe străzi din municipiu. În buricul târgului, pe o şosea care trece pe lângă sediul Alianţei Franceze, o groapă mare a fost semnalizată cu un bidon de cinci litri, în care a fost pusă o creangă uscată. Măsura, una inedită, a fost luată fie de vreun localnic, fie de vreun şofer care a trecut prin groapă şi s-a gândit să-i atenţioneze pe alţii.
Groapa a apărut pe strada C.T. Grigorescu, puţin înainte de intersecţia cu strada Kutuzov, pe traseul autobuzului 2, la câţiva paşi după staţia din dreptul Alienţei Franceze. În zonă există mai multe petice de asfalt, semn că, foarte probabil, aici au avut loc, în trecut, lucrări la reţelele subterane, iar bitumul turnat n-a fost neapărat de cea mai bună calitate şi a început să se macine.
Probabil ca să-i avertizeze pe alţi şoferi de existenţa acestui pericol, un ploieştean a umplut parţial un bidon cu apă, ca să nu fie dărâmat de vânt, şi a "plantat" în centru o creangă. Fotografiile, pe care le puteţi vedea mai jos, au fost făcute luni. Marţi dimineaţă, bidonul dispăruse, evident, cu tot cu creangă... însă - ce să vezi?!? - groapa a rămas tot acolo.
Pe aceeaşi stradă, câţiva metri mai spre sud, au mai apărut mari probleme din cauza gropilor şi a lucrărilor la infrastructura subterană şi în urmă cu doi ani. Coincidenţă sau nu, tot în primăvară, o porţiune mare de pe partea carosabilă începuse să se surpe. Mai multe detalii AICI.