Suspectul, un tânăr din Brebu, a fost reținut de polițiști la aproape două luni de la comiterea faptei. Acesta este anchetat pentru furt.
Ancheta a fost demarată pe 9 martie, după un apel la 112 prin care o persoană din Câmpina reclama că o persoană necunoscută i-ar fi pătruns în autoturismul parcat în fața locuinței și ar fi încercat să îl pună în mișcare.
„Polițiștii s-au deplasat cu operativitate la fața locului, confirmând cele sesizate și demarând de îndată activități specifice de cercetare.
Din investigațiile efectuate a rezultat faptul că autoturismul fusese lăsat neasigurat, cu cheile în interior, iar persoana necunoscută ar fi reușit să îl pună în mișcare pe o distanță scurtă, fiind surprinsă de proprietar și părăsind ulterior locul faptei.
În vederea stabilirii situației de fapt, polițiștii au desfășurat activități complexe, constând în cercetarea locului faptei, ridicarea de urme papilare precum și identificarea și exploatarea unor sisteme de supraveghere video din zonă.
Ca urmare a probatoriului administrat și a activităților operative desfășurate, a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptelor”, a informat IJP Prahova.
Suspectul a fost reținut în cursul zilei de luni, iar astăzi va fi prezentat unității de parchet competente, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Citește articolul: Suspectul în cazul unui furt comis în Prahova, acum mai bine de un an, a fost prins pe Aeroportul Otopeni
Foto cu caracter ilustrativ