12 primării din Prahova urmează să primească finanţări nerambursabile, printr-un program derulat de ADR Sud-Muntenia alături de Consiliul Judeţean, pentru pregătirea unor proiecte de eficientizare energetică a clădirilor publice.

Consiliul Judeţean Prahova a aprobat, săptămâna trecută, două proiecte de hotărâre privind atragerea unei finanţări externe pentru pregătirea documentaţiilor tehnice aferente unor viitoare proiecte europene, prin programul ELENA - European Local Energy Assistance. Mai simplu spus, autorităţile primesc acum bani de la Banca Europeană de Investiţii pentru a pregăti proiectele europene care ar urma să intre în lucrări în viitoarea sesiune de programare. Proiectul este derulat de Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, în parteneriat cu autorităţile locale, a primit deja finanţare şi vizează eficientizarea energetică a clădirilor publice.

În Prahova, 12 localităţi intră în acest program, conform listei actualizate. Este vorba despre municipiile Ploiești şi Câmpina, orașele Băicoi, Breaza, Bușteni şi Urlați şi comunele Aluniș, Bertea, Drajna, Gura Vadului, Predeal Sărari şi Valea Călugărească.

Lista clădirilor din Prahova incluse în acest program cuprinde două clădiri din cadrul unor unităţi medicale, un centru social şi 23 de unităţi de învăţământ. În prima categorie regăsim un corp de clădire de la Spitalul Orăşenesc Băicoi, cu o suprafaţă desfăşurată de 5.600 de metri pătraţi, construit în 1958, şi un corp de clădire de la Spitalul Municipal Ploieşti, construit în 1980 şi cu o suprafaţă de 3.500 de metri pătraţi. Pe listă apare şi Centrul de Abilitare şi Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Handicap Urlaţi, cu o suprafaţă de 788 de metri pătraţi, construcţie din 1938, potrivit informaţiilor publicate de CJ Prahova. Lista continuă cu grădiniţe, creşe, şcoli şi licee din mai multe localităţi din Prahova. În total, pentru cele 26 de obiective, vorbim despre o suprafaţă însumată de aproape 35.000 de metri pătraţi. Ploieştiul are cele mai multe dintre aceste proiecte, opt la număr.

Găsiţi pe Telegrama.ro lista proiectelor de eficientizare energetică finanţate!