Petrolul a urcat pe podiumul Superligii după victoria de pe teren propriu contra Corvinului
Fair-play după victorie. Ricardo Sousa: ”Nu am făcut un meci bun”

Petrolul a urcat pe podiumul Superligii după victoria de pe teren propriu contra Corvinului

2-0 în fața Corvinului și Petrolul a făcut pasul către podiumul Superligii. Meciul cu trupa antrenată de Florin Maxim a fost, așa cum se aștepta, unul foarte dificil, dar adjudecat, finalmente, de ”găzari”. Ricardo Sousa, tehnicianul care a condus echipa ploieșteană către podium a recunoscut, după meci, faptul că formația sa a avut nevoie de multă șansă în disputa cu hunedorenii. „Sincer, putem spune multe lucruri. Astăzi, pentru mine, nu a fost un meci bun, ci un rezultat bun. Trebuie să fim corecţi, Corvinul a făcut un meci foarte bun şi este o echipă foarte bună. Îi felicit.
Pentru noi a fost dificil. Este important să înţelegem că, în zilele proaste, sacrificiul şi unitatea sunt foarte importante. În momentul în care luptăm pentru echipă, este greu să fim învinşi. Astăzi a fost una dintre acele zile. La pauză am văzut că era un meci dificil pentru noi. Toţi jucătorii lor ştiau ce au de făcut. Cel mai important lucru nu sunt jucătorii, ci echipa. Sunt foarte mândru de echipa mea”, a declarat Ricardo Sousa, citat de primasport.ro.  Petroliștii încep, chiar de astăzi, pregătirile în vederea duelului cu FCSB care încheie, lunea viitoare, pe Arena Națională, de la ora 21.30, runda a 9-a din actualul sezon de Superligă.