EXAMENE 2026. Peste o treime dintre elevii care au susținut simularea au luat sub 5 la proba obligatorie a profilului. În aceste condiții, ar fi picat Bacalaureatul. Procentul notelor sub acest prag este în jur de 25% la celelalte probe, mai puțin cea la limba maternă. Însă nici Ministerul Educației nu prea are cu ce să se laude. Vineri, a fost publicat ordinul care prelungește perioada de comunicare a rezultatelor, fiindcă mii de lucrări erau încă necorectate.
Conform calendarului inițial, pe 3 aprilie ar fi trebuit anunțate rezultatele la simularea probelor scrise de Bacalureat. Ministerul Educației a publicat însă o sinteză parțială și a anunțat că prelungește termenul, fiindcă nu toate lucrările au fost evaluate până la data stabilită. Motivul invocat a fost numărul mare de participanți la simulare, comparativ cu anul trecut.
„Simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat a fost organizată în 1.364 de unități de învățământ.
Participarea candidaților, pe probe, a fost următoarea:
- Limba și literatura română: peste 114.600 (peste 101.000 în 2025)
- Proba obligatorie a profilului: peste 113.100 (peste 99.900 în 2025)
- Proba la alegere a profilului/specializării: peste 111.100 (peste 98.300 în 2025)
- Proba la limba și literatura maternă: peste 6.100 (peste 5.500 în 2025)
În total, într-o perioadă mai scurtă alocată evaluării decât în anul 2025, în același context, până la momentul comunicării acestor informații, au fost realizate 763.750 de evaluări (o lucrare având minimum 2 evaluări, maximum 4, în cazul în care se constată o diferență mai mare de un punct între cei doi evaluatori inițiali), cu aproximativ 11% mai mult decât la simulările probelor scrise ale examenului național de bacalaureat 2025 (când au fost realizate, în total, 688.808 de evaluări în context similar).
La momentul extragerii din platforma de evaluare a datelor pentru prezenta sinteză (vineri, 3 aprilie, ora 13.30), erau evaluate 96.88% dintre lucrări”, a precizat Ministerul Educației, la publicarea sintezei în baza rezultatelor parțiale.
„Având în vedere numărul lucrărilor de evaluat raportat la perioada stabilită anterior pentru evaluare și stadiul evaluării astăzi, 3 aprilie, Ministerul Educației și Cercetării a decis extinderea perioadei pentru comunicarea rezultatelor până pe 9 aprilie, prin modificarea Calendarului privind simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat 2026, stabilit prin ordinul nr. 6.059/2025”, se mai arată în comunicatul oficial.
Notele existente au fost transmise către Inspectoratele Școlare și urmează să ajungă în școli, spre a fi comunicate elevilor care au participat la simulare.
„Lucrările scrise ale elevilor care au susținut simularea probelor scrise din cadrul examenului de bacalaureat se află în unitățile de învățământ în care elevii au susținut probele scrise. Profesorii care predau disciplinele la care s-au susținut probele simulării au acces la lucrările elevilor din clasele la care predau. Conducerile unităților de învățământ vor pune la dispoziția cadrelor didactice borderourile de evaluare transmise de la nivelul Ministerului Educației prin inspectoratele școlare, pentru a fi folosite în procesul de vizualizare a lucrărilor de către candidați”, au mai precizat reprezentanții Ministerului.
EXAMENE 2026 - Rezultatele parțiale ale simulării probelor de Bacalaureat
Limba și literatura română
- Număr lucrări evaluate (3 aprilie, ora 13.30): 111.447, reprezentând 97.2% din totalul lucrărilor de evaluat (101.433 de lucrări evaluate în 2025)
- Procentul notelor mai mari sau egale cu 5: 76.98% (66,84% în 2025)
Disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie)
- Număr lucrări evaluate (3 aprilie, ora 13.30): 111.800, reprezentând 98.87% din totalul lucrărilor de evaluat (99.958 de lucrări evaluate în 2025)
- Procentul notelor mai mari sau egale cu 5: 64.36% (63,28% în 2025)
Proba la alegere a profilului și specializării
(Discipline: Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană, Biologie vegetală și animală, Chimie, Economie, Fizică, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, Psihologie, Sociologie)
- Număr lucrări evaluate (3 aprilie, ora 13.30): 105.093, reprezentând 94.64% din totalul lucrărilor de evaluat (98.347 de lucrări evaluate în 2025)
- Procentul notelor mai mari sau egale cu 5: 73% (69,46% în 2025)
Limba maternă
- Număr lucrări evaluate (3 aprilie, ora 13.30): 5.829, reprezentând 94.58% din totalul lucrărilor de evaluat (5.554 lucrări evaluate în 2025)
- Procentul notelor mai mari sau egale cu 5: 86.46% (82,5% în 2025)