Parcul de fotovoltaice de la Bărcănești (Tătărani) este finanțat prin Fondul pentru Modernizare. La Băicoi a avut loc, săptămâna aceasta, prima conferință în cadrul proiectului I.D.-R.E.S 2, în care sunt incluse 20 de loocalități.
„Consiliul Județean Prahova a organizat, la Băicoi, prima conferință dedicată proiectului I.D.-R.E.S. 2, finanțat prin Fondul pentru Modernizare. Investiția, în valoare de 42,6 milioane de lei, prevede realizarea unei capacități de producere a energiei fotovoltaice în zona Bărcănești–Tătărani, pentru consumul instituțiilor publice din localitățile partenere. Conferința a oferit partenerilor ocazia unui dialog direct cu echipa de implementare și constructorul, pentru clarificarea etapelor următoare.”, au anunțat reprezentanții CJ.
Localitățile beneficiare sunt Băicoi, Bușteni, Bănești, Bărcănești, Cocorăștii Colț, Florești, Gherghița, Gorgota, Păulești, Poienarii Burchii, Provița de Jos, Provița de Sus, Puchenii Mari, Șirna, Târgșoru Vechi, Tinosu, Măgureni, Plopeni, Poiana Câmpina și Filipeștii de Pădure.
„Mă bucură implicarea primarilor, indiferent de culoarea politică. Și vreau să le mulțumesc colegilor care, dincolo de întâlniri și fotografii, duc greul documentațiilor, avizelor și al problemelor de fiecare zi. În spatele fiecărei investiții sunt oameni. Unii se văd, alții mai puțin. Dar fiecare contează. Mi-aș dori ca, peste câțiva ani, să vorbim mai puțin despre cât au costat aceste proiecte și mai mult despre câți bani au economisit comunitățile datorită lor. Acolo vreau să ajungem. La rezultate pe care oamenii să le simtă în viața de zi cu zi”, a transmis președintele CJ Prahova, Virgiliu Nanu.
ID-RES 2 face parte dintr-un program județean de trei proiecte, care reunește 55 de UAT-uri și aproximativ 350 de instituții și obiective publice. Obiectivul urmărit este producerea de energie din surse regenerabile, pentru facturi mai mici și mai multe resurse disponibile pentru comunitățile beneficiare.