În Ținutul Vinului a fost inaugurat „Drumul lui Bachus”. Primul traseu public de ciclism din județul Prahova a fost inaugurat sâmbătă, 22 august, prin evenimentul „Drumul lui Bachus – Traseul Tătaru”. 
„Drumul lui Bachus”, deschis pentru cicliști. 36 de kilometri, un drum care leagă șase localități din Ținutul Vinului

În Ținutul Vinului a fost inaugurat „Drumul lui Bachus”. Primul traseu public de ciclism din județul Prahova a fost inaugurat sâmbătă, 22 august, prin evenimentul „Drumul lui Bachus – Traseul Tătaru”. 

“Un traseu de 36 de kilometri printre dealuri, vii și sate, printr-o parte a Prahovei care are un farmec aparte și pe care merită să o vedem mai des, mai aproape, fără grabă. …
Îmi doresc ca Drumul lui Bachus să crească și să ne ajute să deschidem Ținutul Vinului către oameni, prin trasee care leagă locuri frumoase, comunități și povești locale”, a spus președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu.

Prahova are de acum un traseu public de ciclism, primul de acest fel, inaugurat în cadrul evenimentului „Drumul lui Bachus – Traseul Tătaru”. Peste 250 de cicliști, profesioniști și amatori, au luat startul și au parcurs cei 36 de kilometri ai traseului amenajat în zona viticolă a județului. Drumul lui Bachus traversează șase localități și trece prin apropierea a șapte crame.

“36 de kilometri printr-o Prahovă pe care credeam că o cunosc bine. De pe bicicletă, însă, am descoperit-o din nou.
Am pedalat pe Drumul lui Bachus alături de peste 250 de oameni și mi-au rămas în minte mai ales senzațiile de pe traseu”, a afirmat Nanu după inaugurare.