Echipajele Salvamont Prahova au intervenit de două ori, sâmbătă seară, pe Jepii Mici: un bărbat s-a accidentat și o femeie epuizată nu a mai putut continua drumul.
Pentru prima intervenție salvamontiștii prahoveni au fost solicitați, sâmbătă seară, să intervină în Bucegi, pe Jepii Mici, în cazul unei persoane care s-a accidentat la coborâre.
„În urma primirii unui apel de urgență prin 112, am intervenit pentru acordarea primului ajutor medical și evacuarea din munte a unui turist ce a suferit un traumatism al membrului inferior, fiind în imposibilitatea de a mai continua coborârea pe Jepii Mici. Având în vedere faptul că acesta se afla în partea superioară a traseului, iar o intervenție terestră pentru recuperarea acestuia ar fi implicat un timp îndelungat și alocarea de resurse umane importante, am solicitat sprijin aerian”, au precizat reprezentanții Salvamont Prahova.
Pentru turistul în vârstă de 39 de ani a fost cerut sprijunul unui echipaj cu elicopter de la POA Caransebeș.
“După încheierea misiunii aero, salvatorii montani aflați la sol în respectiva intervenție, au fost solicitați să intervină în cazul unei turiste în vârstă de 46 ani, ce cobora pe Jepii Mici și care avea dificultăți majore din cauza epuizarii fizice”. Femeia a fost coborâtă în siguranță, în Bușteni au precizat reprezentanții Salvamont Prahova într-o informare ulterioară.