Polițiștii Secției 4 Ploiești au reținut doi bărbați implicați într-un scandal izbucnit pe 12 iunie, într-un local din municipiu. Măsura a fost luată în urma perchezițiilor derulate miercuri, pe raza municipiului, în cadrul anchetei declanșate după incidentul de acum două săptămâni.
„În urma administrării probatoriului și a audierii persoanelor implicate, față de doi bărbați, în vârstă de 41, respectiv 52 de ani, ambii din municipiul Ploiești, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
În cursul zilei de 25 iunie 2026, cei doi urmează să fie prezentați unității de parchet competente, în vederea analizării oportunității dispunerii unei alte măsuri preventive”, a anunțat IJP Prahova.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru lovire sau alte violențe în baza informațiilor aflate cu privire la un conflict care a avut loc pe 12 iunie, într-un local de pe raza municipiului. Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, „pe fondul unui conflict preexistent, la o unitate de alimentație publică din municipiul Ploiești ar fi avut loc o altercație între mai multe persoane, context în care două persoane ar fi exercitat acte de violență asupra altor două persoane, folosind obiecte contondente”.
Citește articolul: VIDEO 🎦 Ploiești. Percheziții domiciliare după o încăierare petrecută într-un local
Sursa foto: IJP Prahova