La Păulești a avut loc, vineri, o nouă ediție a conferinței regionale organizate de Patronatul Societăților din Construcții - filiala Prahova.
Despre investiții, finanțare și perspectivele în construcții, la Conferința Regională PSC Prahova

La Păulești a avut loc, vineri, o nouă ediție a conferinței regionale organizate de Patronatul Societăților din Construcții - filiala Prahova. Reprezentanți ai autorităților publice, ai mediului de afaceri și ai organizațiilor profesionale au discutat despre investiții, provocările economice actuale și necesitatea unui cadru legislativ și financiar predictibil.

Actuala ediție a conferinței s-a derulat sub genericul „România astăzi! Incertitudine – Reziliență – Evoluție”, printre subiectele abordate pe parcursul întâlnirii fiind necesitatea unor reguli clare și de predictibilitate a investițiilor – CATUC, investițiile în locuințe accesibile (Affordable Housing), finanțarea și lecții învățate din implementarea PNRR, digitalizarea și rolul inteligenței artificiale în sectorul construcțiilor, precum și perspectivele de dezvoltare ale industriei.

Județul Prahova a fost repezentat la eveniment de prefectul Daniel Nicodim, președintele CJ Prahova, Virgiliu Nanu, președintele CCI Prahova, Marius Marinescu, directorul Hidro Prahova, Andrei Bontic, și viceprimarul Ploieștiului, Zoia Staicu. 

„În cadrul panelului «Ținte mari. Realități grele – De la obiective asumate la proiecte finalizate», am subliniat necesitatea unui plan de țară și a unei strategii economice pe termen lung, care să pornească de la potențialul județelor și să pună în valoare capitalul românesc. Pentru mine, ca prefect al județului Prahova, susținerea companiilor prahovene și a investițiilor locale reprezintă o preocupare constantă. Avem firme cu experiență, antreprenori competitivi și specialiști care pot contribui la proiecte importante. Este esențial ca aceștia să beneficieze de predictibilitate, de un cadru administrativ funcțional și de oportunități reale de dezvoltare. Am readus în discuție și posibilitatea implicării companiilor prahovene în reconstrucția Ucrainei, un demers conturat în această vară, în urma vizitei ambasadorului Ucrainei în județul nostru. În acest sens, susțin continuarea demersurilor pentru organizarea, prin Camera de Comerț și Industrie Prahova, alături de Patronatul Societăților din Construcții – Filiala Prahova, Federația Patronatelor Societăților din Construcții și Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România, a unui forum de afaceri care să faciliteze accesul firmelor locale din sectorul construcțiilor la oportunitățile oferite de acest proces”, a declarat prefectul de Prahova, Daniel Nicodim.

Acesta a dat asigurări că va continua să susțină „interesele economice legitime ale județului Prahova, prin dialog direct cu antreprenorii, colaborare instituțională și aducerea problemelor identificate la nivel local în atenția autorităților centrale”, pentru că „Prahova trebuie să fie parte activă a marilor proiecte de dezvoltare, iar companiile noastre trebuie să aibă șansa de a-și valorifica experiența și capacitatea de investiție”. În viziunea sa, dezvoltarea „trebuie gândită cu responsabilitate, nu doar pentru prezent, ci și pentru următorii 30–50 de ani”.

„Avem nevoie de investiții care să meargă înainte, de constructori care să poată lucra în condiții predictibile și de administrații care să își asume responsabilitatea pentru proiectele începute. În Prahova, avem investiții importante în derulare și știm cât de mult contează colaborarea dintre beneficiar, proiectant, constructor și instituțiile implicate. Obiectivul nostru este ca proiectele să fie finalizate, iar rezultatele lor să se vadă în viața oamenilor. Pentru asta, dialogul permanent cu mediul de afaceri este esențial”, a transmis și președintele CJ, Virgiliu-Daniel Nanu.

„Cu toții am fost de acord că principalele probleme cu care se confruntă în prezent sectorul sunt: predictibilitatea investițiilor, plățile și continuitatea proiectelor, finanțarea după PNRR și aplicarea noului cadru legislativ”, a punctat, în cadrul conferinței, viceprimarul municipiului Ploiești Zoia Staicu.

Evenimentul de vineri este parte a seriei naționale „PSC – 25 de ani”, care marchează un sfert de secol de activitate a Patronatului Societăților din Construcții (PSC), organizație membră fondatoare a FPSC. Totodată, Federația marchează PSC marchează 20 de ani de reprezentare și implicare în dezvoltarea industriei construcțiilor.