Polițiștii dâmbovițeni anchetează mai multe persoane care, într-o singură noapte, ar fi furat aproximativ 1.500 m de cabluri de cupru dintr-un parc fotovoltaic de pe raza comunei Corbii Mari.
Fapta a fost comisă la începtului lunii iunie, însă unul dintre suspecți a fost reținut abia acum.
„La data de 28 august a.c., în urma investigațiilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, față de un bărbat, de 45 de ani, cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
Din cercetările efectuate a reieșit că în noaptea de 1 spre 2 iunie a.c., în jurul orei 02:00, acesta, împreună cu alte 6 persoane, ar fi pătruns în incinta unui parc fotovoltaic din comuna Corbii Mari și ar fi sustras aproximativ 1500 de metri de cabluri electrice ce conțineau cupru, în valoare de 25.000 de lei”, a anunțat IJP Dâmbovița.
Magistrații au decis ca bănuitul să fie cercetat sub control judiciar.