Ploieștiul a găzduit, vineri, conferința județeană „Generația Zero Accidente”, organizată de CNAIR în cadrul unui proiect dedicat siguranței rutiere.
Campania CNAIR „Generația Zero Accidente” a ajuns la Ploiești

Ploieștiul a găzduit, vineri, la Consiliul Județean, conferința „Generația Zero Accidente”, organizată de CNAIR în cadrul unui proiect dedicat creșterii siguranței rutiere în rândul elevilor. 

Discuțiile s-au axat pe o problemă care privește fiecare familie: cum îi pregătim pe copii și adolescenți să recunoască pericolele din trafic și să ia decizii care le protejează viața?

„Răspunsul vine printr-un program de educație rutieră construit în jurul situațiilor reale. Elevii din unitățile de învățământ selectate vor participa la activități interactive și workshopuri în care vor învăța să identifice riscurile, să înțeleagă consecințele comportamentelor imprudente și să respecte regulile de circulație, indiferent dacă sunt pietoni, bicicliști sau viitori conducători auto”, au subliniat reprezentanții CJ Prahova.

Evenimentul de la Ploiești este parte din agenda unui proiect-pilot gândit pentru județele traversate de DN1 și DN2, două dintre arterele importante ale rețelei rutiere naționale. Pentru Prahova, județ străbătut de DN1 și caracterizat printr-un trafic intens, educația rutieră reprezintă așadar o componentă importantă a eforturilor de prevenire a accidentelor.

Poza articol  Citește articolul: VIDEO 🎦 UPDATE. Pasaj pe DN1, lângă Ploiești, la intersecția cu drumul spre Strejnicu. CJ Prahova încheie parteneriat cu CNAIR

„Conferința a pus accent și pe colaborarea dintre autorități, școli și instituțiile cu atribuții în domeniul siguranței publice. Mesajele transmise elevilor trebuie susținute de exemple concrete, de implicarea profesorilor și de o comunicare constantă între cei care contribuie la formarea și protejarea tinerei generații. Campania este parte a obiectivelor Strategiei naționale privind siguranța rutieră 2022–2030 și urmărește dezvoltarea unui comportament responsabil în trafic, prin informare și prevenție”; au precizat reprezentanții CJ.

La eveniment au participat administratorul public al județului Prahova, Emil Drăgănescu, alături de alți reprezentanți ai Consiliului Județean Prahova, reprezentanți ai CNAIR, directori de școli și licee, precum și reprezentanți ai Poliției Rutiere, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Jandarmeriei și ai altor instituții implicate în siguranța comunității..