Ploieştiul are circa 1.100 de locuri de parcare rezervate pentru persoane cu dizabilităţi. În unele zone aproape că nu e bloc fără măcar un indicator, în altele sunt chiar parcări întregi rezervate. Simplul fapt că sunt atât de multe persoane cu dizabilităţi ar trebui să reprezinte un motiv de îngrijorare socială. Ca să nu mai adăugăm şi faptul că vorbim despre persoane care participă activ la traficul rutier. În realitate, practica ne demonstrează că foarte mulţi dintre ploieştenii care şi-au rezervat un loc nu au cu adevărat un handicap în sensul la care s-ar gândi majoritatea populaţiei. Altfel spus, multă lume a reuşit să-şi „tragă” loc de parcare aproape de intrarea în bloc fără să merite cu adevărat.
Evident, cheia este în legislaţia care stabileşte criteriile de acordare. Oamenii care şi-au rezervat locuri de parcare au făcut-o conform legislaţiei. Discuţia este despre cât de corectă sau incorectă este aceasta. În spiritul legii, ideea este ca persoanele cu handicap locomotor sau cu boli grave să beneficieze de un loc de parcare cât mai aproape de casă, indiferent dacă pot ele să şofeze sau sunt duse cu maşina de o rudă, astfel încât să le fie uşurat cât mai mult chinul deplasării. Pe litera legii, criteriile s-au dovedit atât de permisive, încât multe alte persoane, cu multe alte afecţiuni, unele dintre ele nici pe departe la fel de chinuitoare, au ajuns să beneficieze de locuri, dând naştere unor legende, evident şi cu o doză de exagerare, care spun că dacă ai psoriazis sau ai fost vreodată operat sau te-ai lovit la un deget atunci poţi să îţi rezervi locul. Practic, toată această procedură a ajuns să fie din ce în ce mai puţin despre oamenii cu probleme şi uşurarea traiului pentru ei, ci mai degrabă despre tranşarea unor dispute pe locurile de parcare la nivelul asociaţiilor de proprietari. Astfel, oameni în putere, fără o afecţiune vizibilă, fără o problemă de sănătate care să-i împiedice să se mai deplaseze câţiva metri în plus, au ajuns să-şi rezerve locuri pentru maşinile personale, lângă intrarea în bloc. Pentru că aceeaşi legislaţie mai spune că locurile se rezervă cât mai aproape de intrare, cu toate că şi aici ar fi o întreagă discuţie legată de modul în care a aplicat SGU aceste prevederi, ajungând să marcheze locuri care conform Codului rutier nu pot fi considerate parcare, cum ar fi de exemplu prima bandă a unui drum sau bucăţi din alei. Dar trecem peste, pentru că vrem să vă vorbim despre un fenomen şi mai interesant. În ultimele luni, după aprobarea în Consiliul Local a regulamentului privind închirierea parcărilor condiminiale, a început să crească numărul de solicitări pentru locuri „de handicap”, potrivit unor surse din Direcţia Tehnică a Primăriei Ploieşti, acolo unde ajung dosarele pentru alocarea de spaţii după ce trec de evaluarea socială. Acest fenomen, momentan confirmat doar pe surse, întăreşte ideea că multă lume profită de sistem, pentru a-şi rezerva un loc, fără să îl merite cu adevărat.
Handicapaţii fără handicap
Dar trecem şi peste speculaţia asta şi ajungem cu povestea la zi, când reprezentanţii Primăriei Ploieşti au anunţat oficial că au suspendat procedura de atribuire a locurilor rezervate. Anunţul este oficial, iar răspunsul este acelaşi pe care îl primesc şi instituţiile de presă interesate de subiect şi petenţii care vor să afle în ce stadiu e dosarul lor: procedura este suspendată, până la aprobarea unui nou regulament. Aici vă dezvăluim că acest nou regulament, aflat în pregătire la nivelul aceleiaşi Direcţii Tehnice, prevede condiţii mult mai stricte de atribuire.
„Procedura este suspendată. Se rediscută criteriile în baza cărora se vor putea marca locuri de parcare pentru persoane cu dizabilităţi”, a confirmat pentru „Telegrama” viceprimarul Daniel Nicodim.
Oricum, în momentul de faţă, şi dacă ar dori, autorităţile tot n-ar avea cum să marcheze, pentru că SGU a rămas fără obiect de activitate, iar licitaţia pentru un nou operator care să facă marcaje rutiere nu e gata.
Este clar, din intenţiile autorităţilor, că noile reguli vor fi mult mai stricte, astfel încât numai persoanele care au într-adevăr nevoie de un loc să-l poată obţine, eliminând posibilităţile de a abuza de acest cadru legislativ. Strict juridic, rămân două aspecte importante de lămurit. Numărul unu: are voie administraţia locală să vină cu un regulament care să restrângă ceea ce e permis prin lege? Iar curentul de opinie este că da, consiliul local poate stabili condiţii specifice, atât timp cât se încadrează în cele existente la nivel naţional. Iar a doua întrebare: ce se va întâmpla cu persoanele care au primit deja un loc? Se merge pe idee că un drept câştigat nu mai poate fi luat înapoi? Sau intră la reevaluare. Aici lucrurile s-ar putea lămuri dacă, odată cu introducerea noilor criterii, autorităţile ar introduce şi un termen de reînnoire a rezervării, astfel încât beneficiarii să facă periodic, probabil la câţiva ani, dovada că încă merită locul respectiv. În acest fel, ar fi prevenite şi situaţiile în care beneficiarii se mută sau nu mai sunt printre noi, dar locurile de parcare figurează în continuare ca rezervate.