Controale ale ITM Prahova în cadrul Campaniei naționale pentru identificarea și combaterea muncii la negru

Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova a desfăşurat, în perioada 02-22.06.2026, Campania națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate la angajatorii care desfășoară activitate prin intermediul platformelor digitale, în următoarele domenii: Transporturi terestre de pasageri cu vehicule cu șofer, pe bază de comandă – Cod CAEN 4933, Comerț cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet (Pentru vânzarea de bunuri fizice proprii) – Cod CAEN 4791, Activități poștale și de curierat – Cod CAEN 5320.

 Obiectivele campaniei au fost:
- identificarea și verificarea agenților economici care își desfășoară activitatea în domeniile menționate anterior;
- creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea  respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă;
- dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților constatate în timpul controalelor la angajatori și aplicarea de sancțiuni contravenționale potrivit reglementărilor legale.

În această perioadă, inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului de Relaţii de muncă au verificat un număr de 15 agenţi economici, depistând 94 persoane care prestau muncă nedeclarată la un angajator care desfășura activitate prin intermediul platformelor digitale şi a fost sancționat cu o amendă în valoare totală de 1.000.000 lei. Totodată, inspectorii de muncă au dispus măsuri cu termene ferme de remediere a deficienţelor constatate: neîncheierea contracteleor individuale de muncă, neplată salariu și date transmise eronat în REGESONLINE. 

 



Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova va continua acţiunile de verificare şi îndrumare a angajatorilor. De asemenea, reamintim că munca nedeclarată şi munca subdeclarată constituie practici nocive, prin consecinţele sociale şi economice grave pe care le produc, printre care amintim: lipsa protecţiei  sociale, afectarea dreptului la pensie şi a siguranţei materiale a persoanelor care acceptă să lucreze în lipsa formelor legale sau care acceptă acordarea unui salariu net mai mare decât cel constituit şi evidenţiat în statele de plată a salariilor.