Proiectul aflat în consultare publică a fost inițiat de consilierul local Mihai Apostolache și propune reintroducerea tarifului de parcare fracționat, la care s-a renunțat recent. În prezent, în parcările publice cu plată de pe raza municipiului, șoferii pot plăti pentru cel puțin o oră de staționare.
În referatul de aprobare atașat proiectului, alesul local care a formulat propunerea arată că „implementarea unui tarif fracționat este o măsură de bune practici în administrația publică modernă, menită să fluidizeze rotația locurilor de parcare și să ofere echitate cetățenilor”, criticând structura tarifată aplicată în prezent parcărilor publice cu plată din municipiu, despre care spune că „nu acoperă nevoile utilizatorilor care tranzitează zonele centrale sau comerciale pentru intervale scurte de timp”.
„Deși la prima vedere s-ar putea estima o scădere a veniturile per tranzacție, experiența altor municipalități arată că volumul utilizatorilor crește, deoarece cetățenii sunt mai predispuși să plătească un tarif mic și corect decât să riște sancțiuni sau să evite zonele respective”, susține Mihai Apostolache.
Acesta propune ca șoferii să poată achita, pentru 30 de minute de parcare, un tarif de 2 lei.
„Persoanele interesate pot formula/trimite, în scris, propuneri, sugestii sau opinii (cu valoare de recomandare) cu privire la proiectul de act normativ menționat, în termen de 10 (zece) zile calendaristice de la data publicării pe site a proiectului în cauză.
Propunerile, sugestiile sau opiniile vor fi depuse la sediul Primăriei Municipiului Ploiești, respectiv la REGISTRATURA MUNICIPIULUI PLOIEȘTI sau pot fi transmise pe adresa de e-mail: comunicare@ploiesti.ro , în termenul menționat mai sus.
Materialele transmise vor purta mențiunea «Proiectul de hotărâre referitor la completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 516/2025 privind aprobarea tarifelor din parcările publice cu plată de pe domeniul public și privat al Municipiului Ploiești»”, a anunțat Primăria Ploiești.
Citește articolul: VIDEO 🎦 Tarife de parcare mai mari pentru ploieșteni