Consiliul Județean vrea să se asocieze cu 61 de primării din Prahova pentru crearea unor parcuri fotovoltaice, din fonduri europene, printr-un program gestionat de Ministerul Energiei.

Proiectele urmează să fie propuse în cadrul unui program național gestionat de Ministerul Energiei, din Fondul de Modernizare pus de Uniunea Europeană la dispoziția României în perioada 2021-2030.

Consiliul Județean va dezbate miercuri asocierea cu 61 de primării din Prahova, în cadrul a trei proiecte, pentru crearea acestor parcuri fotovoltaice.

Conform primului proiect propus, Consiliul Județean ar urma să se asocieze cu orașele Boldești Scăeni, Slănic și Urlați și comunele Aluniș, Apostolache, Ariceștii Zeletin, Baba Ana, Bălțești, Berceni, Bucov, Călugăreni, Cărbunești, Chiojdeanca, Cocorăștii Mislii, Cosminele, Dumbrava, Dumbrăvești, Gornet, Gornet Cricov, Gura Vadului, Gura Vitioarei, Jugureni, Lapoș, Lipănești, Măneciu, Plopu, Predeal Sărari, Salcia, Sălciile, Scorțeni, Șotrile, Ștefești, Teișani, Tomșani, Valea Călugărească și Vâlcănești.

În cel de-al doilea proiect sunt propuse orașele Azuga, Băicoi, Bușteni și Plopeni și comunele Bănești, Bărcănești, Cocorăștii Colț, Filipeștii de Pădure, Filipeștii de Târg, Florești, Gherghița, Gorgota, Măgureni, Păulești, Poiana Câmpina, Poienarii Burchii, Provița de Jos, Provița de Sus, Puchenii Mari, Șirna, Târgșoru Vechi și Tinosu.

În al treilea proiect care urmează să fie discutat de Consiliul Județean Prahova pentru realizarea de parcuri fotovoltaice sunt incluse municipiul Câmpina și orașele Breaza și Comarnic.