ANM a emis noi avertizări de vreme extremă, valabile marți, 30 iunie. Cea mai mare parte a țării se va afla sub cod roșu de caniculă. În plus, mai multe județe vor fi afectate de furtuni puternice, vijelii și grindină.
Codul roșu de caniculă s-a extins. Vezi HARTA. Cod galben de furtuni în jumătate de țară

ANM a emis noi avertizări de vreme extremă, valabile marți, 30 iunie. Cea mai mare parte a țării se va afla sub cod roșu de caniculă. În plus, mai multe județe vor fi afectate de furtuni puternice, vijelii și grindină. 

Avertizarea de cod roșu este valabilă în intervalul 30 iunie, ora 10 – 1 iulie, ora 10 și vizează regiunile Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, Oltenia și Muntenia.

Potrivit ANM temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 41 de grade Celsius, cele mai ridicate valori urmând să fie înregistrate în Banat și Crișana. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Nopțile, temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 17 și 24 de grade, ceea ce înseamnă nopți tropicale în majoritatea zonelor afectate.

Dobrogea se află sub cod portocaliu de caniculă, valabil în același interval, 30 iunie, ora 10 – 1 iulie, ora 10.

Valul de căldură se va menține intens, iar disconfortul termic va fi accentuat. Temperaturile maxime vor ajunge la 30-31 de grade pe litoral și în Delta Dunării și la 37-38 de grade în partea continentală a regiunii. Minimele nocturne vor fi cuprinse între 22 și 25 de grade, caracterizând o nouă noapte tropicală.

 

 

Pe lângă caniculă, ANM a emis și un cod galben de instabilitate atmosferică, valabil marți, între orele 12:00 și 23:00, pentru zona montană, Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Munteniei și Olteniei.

Sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii cu rafale de 50-70 km/h, izolat de peste 80 km/h, precum și grindină de mici și medii dimensiuni, cu diametre între 1 și 4 centimetri. Cantitățile de apă vor ajunge la 15-25 l/mp, iar pe arii restrânse vor depăși 30-40 l/mp.

Meteorologii precizează că fenomene de instabilitate atmosferică vor apărea izolat și în restul țării, iar în cursul nopții de marți spre miercuri și în regiunile sudice.

Tot marți, în intervalul 14:00 – 20:00, intră în vigoare un cod portocaliu de furtuni pentru județele Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Mureș și Harghita, precum și local în zona montană.

În aceste zone sunt prognozate vijelii puternice, cu rafale de 70-90 km/h, grindină de dimensiuni medii, cu diametre între 2 și 4 centimetri, și averse torențiale.

În intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor ajunge la 25-40 l/mp, iar izolat vor depăși 50 l/mp. Meteorologii recomandă populației să urmărească actualizările avertizărilor și să evite deplasările în timpul fenomenelor meteorologice severe.