ANM a emis mai multe avertizări de vânt puternic valabile în următoarele ore, în toate regiunile țării. În est și la munte, rafalele vor atinge și depăși 90 - 100 km/oră.
Vântul va începe să bată cu putere, duminică dimineață, la început în nordul, nord-estul și centrul țării, iar după orele amiezii și în restul zonelor. În zonele joase de relief vor fi rafale de 50...70 km/h, iar la munte de 70...90 km/h. De la ora 10.00 este valabilă alerta cod galben, iar de la prânz mai multe zone din țară vor intra, până la noapte, sub cod portocaliu. Este vorba despre județele Botoșani, Iași, Vaslui și Galați, zona joasă de relief a județelor Suceava, Neamț, Bacău și Vrancea, respectiv Brăila, Tulcea, Ialomița și Călărași, unde, la rafală, viteza va fi de 70 - 90 km/oră.
De asemenea, în Carpații Orientali, Meridionali și în Munții Apuseni, la altitudini mai mari de 1600 m, temporar vor fi intensificări puternice ale vântului, cu viteze la rafală de 100...120 km/h.
La noapte, avertizarea meteo de vânt rămâne valabilă doar în Carpații Meridionali. La altitudini peste 1600 m va fi menținut codul portocaliu.