INHGA a emis un nou cod galben hidrologic cu valabilitate în intervalul 4 iunie, ora 12:00 - 5 iunie, ora 10:00. Risc de inundații există, până la noapte, și în alte zone.
În această seară, la noapte și vineri dimineață sunt posibile scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu efecte de inundații locale, precum și creșteri de debite și niveluri pe unele cursuri de apă, existând posibilitatea depășirii cotelor de atenție.
„Atenționarea vizează anumite sectoare de râuri din județele: Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Sibiu, Vâlcea, Argeș, Gorj, Hunedoara, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Ilfov, Prahova și Ialomița.
De asemenea, probabilitatea și intensitatea fenomenelor hidrologice vor fi mai ridicate în intervalul 4 iunie, orele 14:00 – 24:00, pe unele râuri mici din județele Argeș, Dâmbovița, Vâlcea și Dolj”, au precizat hidrologii.
Sunt vizate bazinele hidrografice Târnava Mică – bazin amonte S.H. Sărăţeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sărăţeni – amonte S.H. Bălăuşeri (județele: Harghita şi Mureş), Târnava Mare – bazin amonte S.H. Odorheiu Secuiesc şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Odorheiu Secuiesc – amonte S.H. Sighişoara (județele: Harghita, Mureş şi Braşov), Desnăţui – bazin amonte Ac. Fântânele şi afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Fântânele (județele: Mehedinţi şi Dolj), Jiu – bazin amonte S.H. Sadu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Rovinari (județele: Hunedoara şi Gorj), Gilort – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (județul Gorj), Jiu – afluenţii de dreapta aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Motru – amonte S.H. Podari (județele: Mehedinţi şi Dolj), Râul Negru (județele: Harghita, Covasna şi Braşov), Bârsa (județul Braşov), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sebeş Olt (județele: Sibiu, Vâlcea, Argeş, Gorj, Olt şi Dolj), Călmăţui (județele: Olt şi Teleorman), Vedea – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (județele: Argeş, Olt şi Teleorman), Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (județele: Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov), Ialomiţa – bazin amonte S.H. Târgovişte şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Târgovişte – amonte S.H. Siliştea Snagovului (județele: Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov), Prahova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (județele: Prahova şi Ialomiţa).
De asemenea, a fost emis o avertizare hidrologică nowcasting valabilă până la miezul nopții, în județele Brașov, Buzău, Covasna, Prahova, unde se pot produce fenomene periculoase. Codul de inundații este valabil pentru bazinul hidrografic Buzău – bazin amonte Acumularea Siriu și afluenții aferenți sectorului aval Acumularea Siriu – amonte S.H. Banița.
„Populația este sfătuită să manifeste prudență și să evite deplasările în apropierea cursurilor de apă sau traversarea zonelor inundabile”, au transmis autoritățile.