Propus ca o alternativă la Drumul Naţional 1, mai ales în perspectiva începerii lucrărilor la viitoarea autostradă Comarnic-Braşov, proiectul de realizare a unei şosele care să lege judeţele Prahova şi Braşov pe ruta Câmpina-Valea Doftanei-Săcele ar putea fi reluat. Autorităţile prahovene anunţă că au avut discuţii cu oficialii din Ministerul Transporturilor pe această temă, urmând să transmită zilele viitoare un set de documente.
Proiectul a fost propus de câţiva ani, iar la un moment dat părţile convenisră ca Ministerul Transporturilor să realizeze lucrările, pentru ca, ulterior, după o serie de schimbări la nivel guvernamental, el să fie abandonat, existând şi o declaraţie a fostului şef al CNADNR, care spunea că această şosea nu reprezintă o prioritate. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Prahova încearcă în această perioadă să îl repună pe tapet şi spun că primele semnale sunt optimiste.
"Am avut discuţii la nivelul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, iar săptămâna viitoare urmează să transmitem la Ministerul Transporturilor un set de documente. Dorinţa este ca acest drum să fie realizat din fonduri guvernamentale", a explicat Bogdan Toader, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova.
Şoseaua va merge paralel cu DN1, începând din dreptul municipiului Câmpina, continuând pe Valea Doftanei, prin comuna cu acelaşi nume şi traversând muntele, spre judeţul Braşov, pe traseul unui actual drum forestire. Obiectivul de investiţii vizează lărgirea şi asfaltarea acestui drum forestire, realizarea legăturii până aproape de Săcele şi modernizarea Drumului Judeţean 102I, cel care în prezent leagă Valea Doftanei de Câmpina. În paralel, CJ Prahova lucrează la un alt proiect amplu, pentru a realiza o şosea de centură a municipiului Câmpina, care să înceapă din DN1, înainte de Calea Daciei, să ocolească localitatea prin est şi să se intersecteze cu DJ 102I.