Două accidente au avut loc luni, unul după altul, în zona centrală a municipiului Ploiești și pe DN1A, la Ghighiu. Doi dintre șoferii implicați și trei pasageri au fost transportați la spital, pentru îngrijiri medicale.
Patru mașini au fost implicate, luni după-amiază, în accidentul produs în centrul Ploieștiului, pe Bd. Republicii, în dreptul Palatului Culturii.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului, a rezultat că o femeie de 48 de ani, în timp ce conducea un autovehicul pe Bulevardul Republicii, către zona de nord, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 39 de ani.
În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat într-un al treilea autovehicul, condus de un tânăr de 27 de ani.
Ulterior, în dinamica evenimentului, cel de-al treilea autoturism a fost proiectat într-un alt autovehicul, condus de un tânăr de 29 de ani, care se deplasa în aceeași direcție”, au anunțat polițiștii.
Șoferul de 39 de ani și două persoane, pasagere în același autovehicul, au fost transportați la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.
Aproape în același timp, un alt accident a avut loc pe DN1A, în afara localității Bărcănești. De această dată, spun polițiștii, „un bărbat de 68 de ani ar fi condus un autovehicul pe Drumul Național 1A, iar, în zona km 72, ar fi intrat în coliziune cu un alt autovehicul, condus de un bărbat de 66 de ani, care se deplasa în aceeași direcție. În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat într-un alt autovehicul, condus de un tânăr de 23 de ani, care se deplasa în aceeași direcție, respectiv dinspre Bărcănești către Ghighiu”.
Al doilea șofer, de 66 de ani, și o pasageră din mașina sa, de 63 de ani, au ajuns la spital.
Niciunul dintre cei șapte conducători implicați în evenimentele rutiere nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Cercetările sunt continuate de polițiști, în legătură cu cele două accidente, în cadrul unor dosare penale pentru vătămare corporală din culpă.
Sursa foto: WhatsApp - Info Trafic Prahova