În şedinţa de joi a forului legislativ, pe ordinea de zi s-au aflat două proiecte care au vizat lefurile, unul propus de primarul Adrian Dobre, care viza plafonarea la nivelul de până acum, şi unul propus de cei doi viceprimari, Cristian Ganea şi George Pană. De la adăpostul majorităţii din forul legislativ local, consilierii de la PSD şi ALDE i-au lăsat pe colegii de la PNL să propună modificări la primul proiect, însă, la final, când a venit momentul votului, l-au respins.
Imediat a intrat în dezbatere şi proiectul de majorare şi, după o altă rundă de discuţii aprinse, acesta a fost adoptat, în ciuda criticilor primarului, care a reclamat că încă nu se cunosc veniturile pe care instituţia la va încasa în acest an din cotele pe impozitul de venit şi că o majorare a cheltuielilor de personal ar fi o dovadă de „iresponsabilitate”.
Conform anexelor care stau la baza hotărârii adoptate joi de CL Ploieşti, niciun director din administraţia locală, încadrat ca funcţionar public, nu va mai avea un venit brut sub 10.000 de lei. În afară de primar şi viceprimari, care au indemnizaţiile lunare stabilite prin legea salarizării unitare a bugetarilor, cel mai bine plătit funcţionar din Primăria Ploieşti va fi secretarul localităţii, cu un brut lunar de 13.728 lei, în creştere faţă de valoarea de 12.540, care fusese stabilită în decembrie 2017. Mai departe, arhitectul şef al oraşului şi directorul general de la Poliţia Locală vor avea salarii brute de 12.584 de lei, faţă de 11.495 până acum, directorii executivi vor avea 12.418 lei, faţă de 11.343, directorii generali adjuncţi 11.648, faţă de 10.640, salariul brut pentru directori adjuncţi, contabil şef, şef sector, inginer şef va ajunge la 11.440 de lei, de la 10.450, cel pentru şef serviciu ajunge la 10.691 de lei, de la 9.766, iar cel pentru şef birou creşte de la 9.348 la 10.234 de lei.
Pentru funcţionarii publici încadraţi pe posturi de execuţie, cel mai mic salariu brut lunar va fi de 2.496 de lei, pentru un referent debutant sau un poliţist local debutant, iar cel mai mare se ridică la 8.133 lei, pentru un auditor, consilier, consilier juridic, inspector sau poliţist local, cu grad profesional superior şi vechime de peste 20 de ani. Pentru acelaşi tip de post, salariile de bază încep de la 6.531 de lei şi urcă la 7.021 pentru vechime între 3 şi 5 ani, 7.372 la vechime între 5 şi 10 ani, 7.741 pentru 10-15 ani, respectiv 7.935 pentru 15-20 de ani. Coborând, mai găsim salarii de 6.372 de lei, pentru aceleaşi funcţii, dar grad profesional principal în loc de superior şi tot cu vechimea maximă. Spre comparaţie, cel mai mic salariu al unui funcţionar public, conform precedentei liste, era de 2.280 de lei, iar cel mai mare ajungea până acum la 7.429 de lei.
În cazul persoanelor încadrate pe posturi de personal contractual nivelul este ceva mai redus, iar cel mai mic salariu din instituţie este chiar la valoarea minimului pe economie, de 2.080, pentru referenţi sau inspectori, şoferi şi muncitori necalificaţi debutanţi. În varianta maximă, cu vechime de peste 20 de ani şi ceva calificări superioare, un muncitor necalificat va avea un brut de 3.108 lei, iar un şofer va ajunge la 3.834. La polul opus, cel mai mare salariu pentru funcţiile încadrate ca personal contractual ajunge la 7.122 de lei. În vechea listă, această valoare era stabilită la 6.506 lei. Toate sumele exprimate aici reprezintă salarii lunare brute.