Curtea Constituţională a României judecă, joi, cererea de anulare a alegerilor prezidenţiale depusă de George Simion, după ce a anunţat că a primit pe mail ”un înscris, în formă scanată, intitulat «Cerere de anulare a alegerilor»”. În cazul în care solicitarea va fi respinsă, CCR organizează, tot joi, şedinţa solemnă pentru confirmarea şi validarea rezultatului alegerilor.
************************************
UPDATE
„CCR a continuat lovitura de stat! Nu ne rămâne decât să luptăm! Vă chem alături de mine, azi și în următoarele săptămâni!” a scris președintele AUR, George Simion, pe pagina sa de Facebook, după decizia Curții Constituționale.
************************************
UPDATE
„În şedinţa din data de 22 mai 2025, Curtea Constituţională, în cadrul atribuţiei privind respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României, a luat în dezbatere cererea de anulare a alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin din data de 18 mai 2025, formulată de domnul George-Nicolae Simion. În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a respins cererea de anulare a alegerilor, ca neîntemeiată”, a anunţat CCR, într-un comunicat de presă.
************************************
CCR a anunţat că a primit, pe mail, în 20 mai, ora 23:41, un înscris, în formă scanată, intitulat ”Cerere de anulare a alegerilor”.
Miercuri, Curtea a primit procesul-verbal al Biroului Electoral Central pentru al doilea tur de scrutin, împreună cu procesele-verbale de constatare şi centralizare a rezultatelor votării.
Având în vedere că soluţionarea cererii de anulare a alegerilor se face până la data prevăzută de lege pentru aducerea la cunoştinţa publică a rezultatului alegerilor, CCR a fixat termenul de judecată pentru cererea de anulare a alegerilor pentru joi, la ora 10.00.
Ulterior, în eventualitatea respingerii cererii de anulare a alegerilor, Curtea Constituţională va organiza şedinţa solemnă pentru confirmarea şi validarea rezultatului alegerilor, tot joi, de la 12.00.
Marţi seară, candidatul AUR la alegerile prezidenţiale, George Simion, a anunţat că va solicita anularea scrutinului.
CITEȘTE MAI MULT PE News.ro