Guvernul a adoptat, în ședința de miercuri, hotărârea prin care ziua de vineri, 16 august, este declarată liberă în sistemul bugetar. Decizia a fost luată pentr

 

Prețul pentru acest beneficiu va fi plătit, însă, în scurt timp. Și asta pentru că liberul din 16 august este acordat suplimentar, iar ziua va trebui recuperată de cei care se vor bucura de minivacanță. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, a anunțat că recuperarea se va face prin prelungirea timpilor de lucru, până la finalul lunii august.

Hotărârea mai prevede că nu vor beneficia de zi liberă angajaţii care trebuie să asigure permanentă şi magistraţii care au termene în procese în data respectivă, notează Telegrama.ro.