Polițiștii din Sinaia l-au reținut, joi, pe bărbatul oprit azi-noapte, pe Bd. Carol I, care a fost prins conducând cu permisul suspendat.
Bărbatul din Brașov prins conducând cu permisul suspendat, la Sinaia, ar fi un apropiat al fraților Tate. Șoferul a fost reținut

Polițiștii din Sinaia l-au reținut, joi, pe bărbatul oprit azi-noapte, pe Bd. Carol I, care a fost prins conducând cu permisul suspendat. Acesta ar fi un om de afaceri, cunoscut ca organizator de gale de lupte, dar și un apropiat al fraților Tate.

„În continuarea cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Sinaia într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în urma administrării probatoriului, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de persoana cercetată.

Totodată, având în vedere materialul probator administrat în cauză, polițiștii au dispus măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore față de aceasta.

De asemenea, persoana cercetată urmează să fie prezentată procurorului de caz cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea unității de parchet competente, în vederea stabilirii întregii situații de fapt și dispunerii măsurilor legale care se impun”, a anunțat IJP Prahova în cursul zilei de joi, după ce anterior polițiștii au detaliat în ce context a fost oprit polițiștii din Sinaia, azi-noapte, pe Bd. Carol I.

Poza articol  Citește articolul: Dosar penal pentru un șofer tras pe dreapta azi-noapte, la Sinaia. Se urcase la volan cu permisul suspendat

Surse citate Mediafax spun că bărbatul oprit de polițiști ar fi Grigore Sebastian Vieru, persoană publică și organizator de gale de lupte, om de afaceri, cunoscut și pentru relațiile sale cu frații Tate. Este vorba despre omul de afaceri care i-a adus pentru prima dată pe fraţii Tate în România, în 2014. Pe vremea aceea, aceștia doi îl ajutau să facă galele RXF.

Foto ilustrație