Anchetatorii spun că escroacele au mers la uşa pensionarei de 81 de ani, din Brad, şi i-au spus să le lase în casă, că vor să-i dea ceva de pomană. Una dintre escroace avea un platou de prăjituri şi un colac, astfel că victima a căzut în capcana acestora. Cealaltă a ademenit-o pe bătrână cu o bancnotă de 200 de lei. I-a spus că-i dă 100 de pomană, însă are doar bancnote de 200. Aşa că i-a cerut 100 de lei, restul la cei 200 oferiţi „de pomană”. Bătrâna s-a dus într-o cameră unde-şi ţinea economiile şi din dulap a adus restul, fără să ştie că exact asta urmăreau cele două individe, să vadă unde-şi ţine banii. ”A părăsit camera în care îşi ţinea economiile, fără a observa că una dintre cele două femei «milostive», profitând de neatenţia sa, a intrat în camera unde îşi ţinea banii şi i-a sustras din dulap 23.000 de lei”, a precizat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, pentru mesagerulhunedorean.ro.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au dat de urma escroacelor şi le cercetează penal pentru furt.