Pompierii sunt în alertă și se pregătesc pentru misiunile din ziua de Florii, când numeroși credincioși sunt așteptați la slujbele organizate în județ.
În acest weekend, peste 160 de pompieri, cu aproximativ 80 de mijloace tehnice, sunt mobilizați pentru a interveni, la nevoie, în cazul unor evenimente nedorite. O importanță aparte este acordată bisericilor și mănăstirilor unde, în ziua de Florii, sunt așteptați numeroși credincioși.
„Pentru prevenirea producerii unor evenimente nedorite în timpul desfășurării slujbelor religioase, recomandăm cetățenilor și slujitorilor lăcașurilor de cult respectarea următoarelor măsuri: evitarea aglomerării și respectarea capacității spațiilor, menținerea liberă a căilor de acces și evacuare, utilizarea cu prudență a lumânărilor doar în locuri special amenajate, păstrarea unei distanțe de siguranță între participanți, evitarea participării în spații nesigure (aflate în renovare sau supraaglomerate), precum și parcarea autovehiculelor astfel încât să nu fie blocat accesul autospecialelor de intervenție. Totodată, se recomandă verificarea și stingerea tuturor surselor de foc la finalul slujbelor religioase” este apelul lansat de ISU Prahova.
Citește articolul: Restricții temporare de circulație în weekend, în centrul Ploieștiului, pentru procesiunea ortodoxă de Florii și Paștele Catolic
Pompierii prahoveni vor fi prezenți în mai multe lăcașuri de cult din județ, pentru a asigura măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor.
„Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Șerban Cantacuzino» Prahova vor desfășura misiuni de supraveghere și îndrumare în zonele unde se preconizează un număr mare de credincioși, având ca principal obiectiv prevenirea situațiilor de urgență generate de utilizarea focului deschis, în special a lumânărilor.
Prin aceste măsuri, se urmărește ca toate manifestările religioase să se desfășoare în condiții de siguranță, astfel încât credincioșii să se poată bucura în liniște de aceste momente deosebite.
În cazul producerii unui incendiu, cetățenii sunt rugați să evacueze imediat zona în condiții de siguranță și să apeleze numărul unic pentru apeluri de urgență 112”, a mai precizat ISU Prahova.
Sursa foto: ISU Prahova (arhivă)