După începerea școlii, în spațiul public au apărut nemulțumiri legate de transportul elevilor navetiști la și de la Ploiești. Este vorba despre cei care ajung în zona de nord - Spitalul Județean, care ar fi trebuit să coboare în apropierea unității sanitare, la distanță de terminalul Găgeni. Operatorii au anunțat că vor încasa 2,5 lei pentru elevii care urcă de la stația Găgeni.
„Având în vedere neconcordanțele apărute în organizarea transportului elevilor navetiști către și dinspre municipiul Ploiești, Consiliul Județean Prahova va întreprinde toate demersurile necesare pentru eliminarea acestei situații și pentru asigurarea unui transport fără dificultăți suplimentare pentru elevi.
În acest sens, președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, va propune, în prima ședință a Consiliului Județean, adoptarea unui proiect de hotărâre prin care stația «Ploiești – Stație Ieșire Municipiu», din zona Spitalului Județean de Urgență Ploiești, să fie eliminată din configurația traseelor vizate.
Astfel, «Ploiești – Stație Terminal Nord, str. Găgeni» va deveni prima, respectiv ultima stație de plecare și sosire în municipiul Ploiești, în concordanță cu parcursul efectiv al curselor și cu necesitățile elevilor”, au explicat reprezentanții CJ Prahova soluția găsită pentru transportul elevilor navetiști care ajung la Ploiești sau pleacă din oraș spre localitățile de domiciliu.
„Situația semnalată nu este generată de o acțiune sau inacțiune a Consiliului Județean Prahova. Cu toate acestea, administrația județeană intervine pentru corectarea rapidă a acestei neconcordanțe.
Prioritatea este clară: elevii nu trebuie să suporte consecințele unei situații administrative care poate și trebuie să fie rezolvată”, au completat reprezentanții CJ Prahova.