În plin sezon de alergii, Primăria Ploieşti anunţă măsuri pentru combaterea ambroziei, în contextul în care există legislaţie - prea puţin aplicată - care impune sancţionarea proprietarilor de terenuri care nu îndepărtează această plantă, responsabilă pentru o serie de probleme de sănătate.

 

Autorităţile ploieştene anunţă, într-un mesaj transmis în această săptămână pe pagina de Facebook a instituţiei, că au identificat şi notificat proprietarii de terenuri pe care a fost descoperită această plantă, amintind că aceştia riscă amenzi dacă nu o îndepărtează. Anunţul, aşteptat de sute, poate chiar mii de persoane cu alergii puternice provocate de această plantă, vine totuşi la câteva săptămâni de când problemele au început să se manifeste în municipiu.

"Primăria Municipiului Ploiești, prin Regia Autonomă de Servicii Publice, desfășoară, în această perioadă, o serie acțiuni de control, în vederea identificării și combaterii plantei Ambrosiaartemisiifolia (ambrozie), care a fost încadrată ca buruiană invazivă, alergenă, ce poate cauza populației probleme de sănătate. Astfel, în colaborare cu reprezentanții Direcției pentru Agricultură Județeană Prahova, Gărzii Naționale de Mediu– Comisariatul Județean Prahovași ai Direcției de Sănătate Publică Prahova, s-a procedat la identificarea terenurilor afectate de prezența acestei buruieni, care aparțin persoanelor fizice și juridice. Proprietarii terenurilor în cauză au fost somați să se conformeze și să ia măsuri de prevenire și combatere a ambroziei, în caz contrar urmând să se aplice sancțiuni, în baza legislației în vigoare", a anunţat Primăria Ploieşti.

"Zonele unde s-a intervenit sunt următoarele:
- Cartier Mitică Apostol (străzile: Cerbului, Prigoriei, Acvilei, Mierlei, Brădetului, Energiei, Răchitei, Ferigii, Violetelor);
- Cartier Carino – Nord, strada Alba Iulia până la D.J. 102;
- Zona Podul Înalt – pădure pini;
- Strada Cosminele;
- Strada Ghe. Doja – intersecție cu str. Decebal;
- Strada Apelor;
- Strada Lucernei;
- Parc Municipal Vest – bază pod;
- Bulevardul Republicii nr. 299;
- Strada Rafinorilor;
- Cartier Bereasca, str. Trandafirilor", se mai arată în mesaj.

CITIŢI ŞI:

Alergia la ambrozie | UAP cere măsuri şi sancţiuni, la Ploieşti, după "modul dezastruos în care e combătută ambrozia"

Lista caselor și terenurilor neîngrijite din Ploiești pentru care Consiliul Local a aprobat supraimpozitarea

"Reamintim că, perioada de florescență a ambroziei durează până la finele lunii septembrie, cu posibilitate de prelungire în luna octombrie, fapt ce contribuie la răspândirea polenului, cât și la creșterea incidenței cazurilor de alergie. În acest context, municipalitatea va continua activitatea de identificare, combatere și eradicare a acestei plante nocive", a mai transmis Primăria Ploieşti.