La inițiativa Ministerului Educației și Cercetării, Guvernul a aprobat Memorandumul pentru scoaterea la concurs a peste 439 de posturi vacante, necesare pentru a fi puse în folosință 23 de creșe a căror construcție este în curs de finalizare.
„Cele 23 de creșe ce urmează a fi recepționate sunt construite în cadrul Programului guvernamental construire creșe „Sfânta Ana”, finanțat prin Planul Național de redresare și reziliență al României - PNRR, (19 creșe, în județele: Alba, Bihor, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Cluj, Harghita, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Timiș, Vrancea, Vaslui), respectiv în cadrul Programului național de construcții de interes public sau social (4 creșe, în județele: Arad, Hunedoara, Mureș, Satu Mare).
Operaționalizarea acestor creșe, ce implică demersul de alocare a posturilor necesare pentru asigurarea personalului, generează asigurarea de noi locuri pentru aproximativ 1.300 de copii”, a anunțat Ministerul Educației.
Unitățile completează lista obiectivelor de acest fel finalizate în ultimii trei ani: 29 în cadrul Programului guvernamental construire creșe ”Sfânta Ana”, finanțat prin Planul Național de redresare și reziliență al României (PNRR), iar alte trei - în cadrul Programului național de construcții de interes public sau social.
„Din totalul de 439 de posturi, 353 de posturi sunt aferente creșelor situate în următoarele localități: Aiud, Abrud și Sebeș – județul Alba; Beiuș și Țețchea – județul Bihor; Caransebeș – județul Caraș-Severin; Hârșova și Murfatlar – județul Constanța; Târgu Secuiesc – județul Covasna; Baciu – județul Cluj; Corund – județul Harghita; Baia Mare – județul Maramureș; Piatra-Neamț – județul Neamț; Caracal – județul Olt; Câmpina – județul Prahova; Lugoj – județul Timiș; Odobești – județul Vrancea; și Murgeni – județul Vaslui.
De asemenea, 86 de posturi sunt aferente creșelor construite în localitățile Pâncota – județul Arad; Sântămărie-Orlea – județul Hunedoara; Fântânele – județul Mureș; și Satu Mare – județul Satu Mare”, au detaliat și reprezentanții Guvernului.
Citește articolul: A fost inaugurată prima creșă din Câmpina. Unitatea a fost construită în cartierul Voila și poate primi până la 40 de copii