Incidentul a avut loc în data de 7 iulie, potrivit informațiilor transmise de conducerea unității medicale. Comisia internă a solicitat note explicative din partea personalului medical care a asigurat linia de gardă chirurgicală în ziua respectivă.
„În cursul zilei de 02.08.2023, la nivelul spitalului s-a desfășurat un control de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Prahova pentru verificarea aspectelor semnalate, în urma căruia au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 32.000 lei pentru nerespectarea procedurii referitoare la acordul pacientului informat, respectiv pentru necompletarea tuturor rubricilor din formularul privind acordul pacientului informat. Cu aceasta ocazie, reprezentanții D. S. P. Prahova ne-au comunicat că vor sesiza Colegiul Medicilor Prahova pentru verificarea modului de acordare a actului medical acordat pacientului în camera de gardă”, se mai arată în informarea transmisă de conducerea unității medicale.