Doi bărbați care au condus fără permis și au fost depistați în trafic de Poliție au fost reținuți pentru 24 de ore, în acest weekend, de polițiștii prahoveni.
Alți doi bărbați reținuți în weekend, în Prahova, pentru că au condus fără permis

Doi bărbați care au condus fără permis și au fost depistați în trafic de Poliție au fost reținuți pentru 24 de ore, în acest weekend, ajungând în arestul IJP Prahova. Cei doi au fost depistați în timpul unor acțiuni rutiere derulate la Comarnic, respectiv la Șirna.

Polițiștii din Comarnic au dispus, duminică, reținerea unui bărbat prins, cu o seară în urmă, că a condus fără permis. Acesta a fost oprit sâmbătă, în jurul orei 20.00, pe DJ101R, în Comarnic. Este vorba despre un prahovean de 36 de ani, în cazul căruia etilotestul a indicat o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, iar ulterior reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului și de conducerea unui vehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere.

Un alt caz a fost depistat de polițiștii din cadrul Secției nr. 7 de Poliție Rurală Cocorăștii Colț. „În timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe DJ101A, în localitatea Șirna, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism. În urma verificării în bazele de date, s-a stabilit că bărbatul de 49 de ani, nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere valabil pe teritoriul României. La data de 3 octombrie 2026, în jurul orei 21:30, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în localitatea Tăriceni, polițiștii au observat în trafic același autoturism, care se deplasa pe strada Gutuiului din localitatea Tăriceni. Polițiștii au procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire, însă conducătorul auto nu s-a conformat dispozițiilor polițiștilor, continuându-și deplasarea. Polițiștii au procedat la urmărirea autoturismului pe străzile din localitatea Tăriceni, până în momentul în care acesta ar fi abandonat vehiculul. În urma probatoriului administrat, polițiștii au constatat faptul că persoana care ar fi condus autoturismul, ar fi aceeași persoană care a fost depistată la data de 1 octombrie 2026”, au relatat reprezentanții IJP Prahova.

Și acest bărbat a fost reținut pentru 24 de ore, cercetările în cazul său fiind continuate sub coordonarea unității de parchet competente, pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt, documentarea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impun.

În cursul zilei de azi, un alt bărbat urmează să fie dus în fața procurorilor, după ce a fost reținut, duminică, fiindcă a fost prins conducând fără permis.

Poza articol  Citește articolul: VIDEO 🎦 Prahovean reținut după o urmărire pe străzile din Vărbilău. Conducea fără permis, iar mașina pe care o avea ar fi fost furată

Foto cu caracter ilustrativ