Anunțul de acum câteva săptămâni al primarului Ploieștiului, Mihai Polițeanu, referitor la sălile de jocuri din Ploiești, este la un pas de a se concretiza. Potrivit proiectului publicat joi după-amiază de administrația locală, aceste activități vor fi interzise, iar pasionații de pariuri vor mai putea să-și încerce norocul doar în sediile Loteriei Române ori la Hipodrom.
Prevederile proiectului publicat în consultare publică:
- Se interzice organizarea și exploatarea activităţilor de jocuri de noroc pe raza municipiului Ploieşti, astfel cum sunt definite la art. 10 din OUG 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările şi completările ulterioare.
- Prin derogare de la prevederile de mai sus este permisă desfășurarea jocurilor loto tradițional organizate şi exploatate de Compania Națională "Loteria Română” SA, precum si jocurile de noroc de tip pariuri sportive care sunt organizate şi exploatate de operatori economici în incinta Complexului Hipodrom Ploieşti, în spațiile stabilite de Clubul Sportiv Municipal Ploiești potrivit acestei destinații.
- Operatorii economici care dețin autorizație de exploatare a jocurilor de noroc de la Comitetul de Supraveghere al Oficiului Național al Jocurilor de Noroc, valabilă la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, îşi pot continua activitatea doar până la expirarea perioadei de valabilitate a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc.
- Se aprobă Regulamentul local privind stabilirea criteriilor si a procedurii de acordare a autorizației de funcționare pentru desfăşurarea jocurilor de noroc de tip loto tradițional şi pariuri sportive pe raza Municipiului Ploieşti, conform anexei 1 care face parte integranta din prezenta hotărâre.
- Compania Națională "Loteria Română" SA şi operatorii economici care desfăşoară activități de jocuri de noroc de tip pariuri sportive în spațiile stabilite de Clubul Sportiv Municipal Ploiești în incinta Complexului Hipodrom Ploieşti vor putea funcționa numai în baza autorizației de funcționare emise conform Regulamentului prevăzut la articolul 3.
Citește articolul: Primăria Ploiești va publica joi proiectul prin care vor fi interzise sălile de jocuri, pe raza municipiului. Pariuri doar la Hipodrom
Persoanele interesate pot trimite, în scris, propuneri, sugestii sau opinii) cu privire la proiectul de act normativ menționat, în termen de 10 (zece) zile calendaristice de la data publicării proiectului, Materialele, cu mențiunea „Proiect privind interzicerea organizării și exploatării jocurilor de noroc pe raza Municipiului Ploiești”, pot fi depuse la sediul Primăriei Municipiului Ploiești sau pot fi transmise pe adresa de e-mail: comunicare@ploiesti.ro , în termenul menționat mai sus.