Consiliul Judeţean intră într-un parteneriat cu Ministerul Sănătăţii şi mai multe spitale din Prahova, prin care intenţionează să atragă fonduri europene pentru achiziţiile efectuate în ultimii ani pentru modernizarea ambulatoriilor din unităţile medicale. Practic, în baza unei axe de finanţare de la UE, autorităţile locale au posibilitatea să primească deconturi de la Uniunea Europeană pentru achiziţiile deja făcute, singura obligaţie pentru beneficiari fiind de a acoperi o cotă de cofinanţare de 2% din valoarea respectivelor proiecte.

Consiliul Judeţean a adoptat, în şedinţa de luni, o hotărâre prin care se aprobă intrarea în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii şi cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Spitalul Municipal Câmpina, Spitalul Municipal Ploieşti, Spitalul Văleni, Spitalul de Pediatrie Ploieşti, Spitalul de Ortopedie şi Traumatologie Azuga, Spitalul Orăşenesc Sinaia şi Spitalul de Boli Pulmonare Breaza, pentru decontarea din fonduri europene a achiziţiilor de aparatură medicală şi echipamente pentru zonmele de ambulatoriu.

Separat, un al doilea proiect, de data aceasta făcut în parteneriat şi cu autorităţile din Ialomiţa, vizează zona de medicină de urgenţă şi propune tot atragerea unor deconturi consistente de la Uniunea Europeană pentru investiţii similare făcute în ultimii ani.

Citiţi toate detaliile pe Telegrama.ro!