Sâmbătă, 1 august 2026, în jurul orei 13:45, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN1, la intersecția cu DC 8A, pe sensul de deplasare Brașov – Ploiești.
Potrivit reprezentanților IPJ Prahova, o conducătoare auto, în vârstă de 66 de ani, care se deplasa pe banda nr. 1, ar fi efectuat o manevră de schimbare a benzii de circulație și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 54 de ani, care circula pe banda nr. 2, în aceeași direcție de deplasare.
În urma impactului, o pasageră în vârstă de 52 de ani, aflată în cel de-al doilea autoturism, a suferit leziuni și a beneficiat de îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând să fie stabilite cu exactitate toate împrejurările și cauzele producerii accidentului.