Un accident rutier produs la Urlați și soldat cu pagube materiale s-a încheiat cu dosar penal pentru tânărul care se afla la volanul mașinii implicate, întrucât acesta ar fi condus fără a avea permis.
Evenimentul rutier a avut loc pe luni seară, în jurul orei 19.00, pe strada Tudor Vladimirescu.
„Din primele verificări efectuate a reieșit faptul că un tânăr de 22 de ani, ar fi condus un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu, din direcția străzii 1 Mai, iar în apropierea unei stații de alimentare cu carburant ar fi efectuat manevre de virare și întoarcere, moment în care ar fi acroșat un alt autoturism, condus de o femeie, în aceeași direcție de mers.
În urma producerii evenimentului rutier au rezultat exclusiv pagube materiale.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției, s-a stabilit faptul că tânărul aflat la volan nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, a anunțat IJP Prahova.
Niciuna dintre persoanele implicate nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Citește articolul: Două mașini avariate la Urlați, în urma unui accident provocat de un tânăr fără permis
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Foto cu caracter ilustrativ