O șoferiță de 45 de ani a intrat cu mașină într-un copac de pe marginea drumului, pe DN72, la Dărmănești. Femeia și un pasager au fost răniți.
Accidentul s-a produs în jurul orei 11.15, anunță IJP Dâmbovița.
„Din primele date, o femeie, de 45 de ani, din județul Prahova, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 72, în afara localității Dărmănești, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă, intrând într-un copac.
În urma evenimentului, șoferița și un pasager, în vârstă de 54 de ani, au fost răniți, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. La fața locului a fost prezent și un elicopter SMURD”, a precizat Poliția.
Citește articolul: Accident pe DN72, la Dragodana. Un șofer din Prahova a fost găsit încarcerat
Conducătoarea auto a fost testată pentru consum de alcool, rezultatul fiind negativ.
„O victimă de sex masculin a fost preluată de către elicopterul SMURD, iar o victimă de sex feminin este transportată la spital de către echipajul Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița pentru îngrijiri suplimentare”, a precizat și ISU Dâmbovița.
Sursa video: IJP Prahova