Peste 500 de incendii la locuințe au avut loc anul trecut în Prahova, făcând peste 60 de victime. Tragediile pot fi prevenite cu detectoare de fum și monoxid.
14 prahoveni și-au pierdut viața, anul trecut, în incendii de locuințe. Aproape 500 de detectoare de fum vor fi montate în 12 localități din județ, pentru prevenirea acestor tragedii
Peste 500 de incendii la locuințe au avut loc anul trecut în Prahova, făcând, în total, peste 60 de victime. Tragediile pot fi prevenite cu detectoare de fum și monoxid, iar câteva sute de astfel de dispozitive vor fi montate gratuit în 12 localități  din județ, în perioada următoare.

Peste 500 de incendii la locuințe au avut loc anul trecut în județul Prahova, ducând la rănirea a 50 de persoane și decesul a 14 victime.

„Un incendiu descoperit și anunțat din timp are șanse considerabil mai mari să fie localizat și stins mai repede, ceea ce poate însemna nu doar reducerea pagubelor materiale, cât mai ales salvarea de vieți omenești. Pentru că fiecare minut contează enorm în astfel de situații, detectoarele de fum, de monoxid de carbon și cele de gaz pot face diferența între un incident minor și o tragedie. Aceste dispozitive au în primul rând un rol de avertizare, semnalând imediat apariția unui incendiu sau a unei scăpări de gaz în spațiile în care sunt amplasate”, subliniază reprezentanții ISU Prahova. 

Campania națională „Detector pentru Viață”, derulată de către Departamentul pentru Situații de Urgență și susținută de E.ON și DELGAZ GRID, a ajuns anul acesta la a treia ediție și se desfășoară pentru al doilea an la rând și în județul nostru. Astfel, în perioada următoare vor fi montate detectoare de fum și monoxid de carbon în locuințele care prezintă un risc ridicat din punctul de vedere al securității împotriva incendiilor, din cauza surselor de încălzire și nu numai.

Poza articol  Citește articolul: Incendiu ucigaș la Provița de Jos, în noaptea de luni spre marți. Tragedia, cauzată de o țigară lăsată aprinsă

„498 de astfel de detectoare (374 detectoare de fum și 124 detectoare de monoxid de carbon) au fost distribuite către subunitățile de intervenție pentru a fi instalate în locuințele prahovenilor din comunele Telega, Șotrile, Valea Doftanei, Tătaru, Cărbunești, Aluniș, Starchiojd, Izvoarele, Măneciu, Drajna, Bătrâni și Teișani”, anunță reprezentanții ISU. 

Această campanie încearcă să aducă în atenția populației importanța prevenției și responsabilizarea cetățenilor în a avea o locuință sigură. Rolul acestor dispozitive este de de a-i avertiza pe locatari cu privire la izbucnirea unui incendiu sau prezența monoxidului de carbon.