Un accdent produs în weekend, în zona Mihai Bravu, a dus la deschiderea unui dosar penal pe numele șoferului implicat, care se urcase beat la bolan.
Șoferul beat a fost depistat după ce a intrat cu mașina într-un gard

Un accident produs în weekend, în zona Mihai Bravu, a dus la deschiderea unui dosar penal pe numele șoferului implicat. Acesta se urcase la volan beat criță, iar după aflarea rezultatului indicat de etilotest a refuzat recoltarea de probe biologice.

Accidentul a avut loc vineri seară, în jurul orei 23.00, pe strada Udriște Năsturel din municipiul Ploiești. 

La intersecția cu str. Rareș Vodă, un bărbat din municipiu, în vârstă de 58 de ani, a intrat cu mașina în gardul unui imobil.

„Conducătorul auto a fost depistat de polițiști pe strada Mihai Bravu, din municipiul Ploiești. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.

După ce i-au fost comunicate rezultatul testării și obligația de a fi condus la o unitate medicală în vederea recoltării mostrelor biologice, bărbatul a refuzat prelevarea acestora”, a anunțat IJP Prahova.

Poza articol  Citește articolul: VIDEO 🎦 Ploieștean reținut pentru că a condus beat și fără permis. A fost oprit de polițiști pe o stradă din vestul orașului

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

Foto cu caracter ilustrativ