Cu plăţile la actualul contract de dezinsecţie sistate şi noua licitaţie blocată de contestaţii, Primăria Ploieşti solicită în continuare declararea unei stări de urgenţă, care să permită semnarea unui contract prin încredinţare directă, pe o perioadă limitată, astfel încât să poată începe stropirile pentru combaterea insectelor. Senzaţia generală rămâne că autorităţile ploieştene stau cu mâna întinsă la prefectul judeţului, cel care conduce Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, cumva conducerea Primăriei aşteptând să îşi "acopere" decizia de încredinţare directă a acestui serviciu pe semnăturile altcuiva. Primarul Adrian Dobre a oferit luni o declaraţie în care a vorbit despre stadiul actualei licitaţii şi despre demersurile din ultimele zile.
"A fost o perioadă extrem de călduroasă, ceea ce favorizează înmulţirea insectelor. Cred că nu este cazul să ne pitim după hârtii şi proceduri într-o situaţie de genul acesta. În general, când se declară o astfel de stare, se face în regim de urgenţă, luându-se în considerare situaţia din teren", ne-a declarat primarul Ploielştiului, luni, după ce, săptămâna trecută, edilul solicitase ca CJSU să declare starea de urgenţă. În răspuns la cererea lui Adrian Dobre, comitetul a aprobat un plan de măsuri judeţean bazat în special pe informarea unităţilor sanitare şi a populaţiei, însă a amintit că nu are atribuţii cu privire la derularea achiziţiilor publice. Automat, Prefectura a solicitat - absolut logic am putea spune - ca Primăria Ploieşti să convoace un comitet local pentru situaţii de urgenţă şi să ia această măsură. La rândul lor, viceprimarii municipiului au vorbit despre o fugă de responsabilitate a primarului, reclamând că, în teorie, acesta are toate pârghiile necesare şi nu e nevoit să solicite şi să aştepte ca alte instituţii să ia măsuri în locul său.
Adrian Dobre a mai vorbit luni şi despre actuala licitaţie, contestată de unul dintre cei doi ofertanţi, unde administraţia locală este obligată de către Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor să reanalizeze ofertele primite. Primarul a anunţat că selecţia se va încheia miercuri, moment după care urmează o nouă perioadă pentru depunerea eventualelor contestaţii. "Nu stăm pe loc, procedura de licitaţie va fi finalizată în cursul zilei de miercuri. Ce îmi doresc este să nu mai fim blocaţi în continuare, lăsând partea politică deoparte, este o chestie mult prea serioasă ca să vedem tot felul de aprecieri şi comentarii, să spunem că nu ştim, nu am văzut, noi nu avem nicio vină. De trei ani de zile trenează această problemă. În 2015 ştim cine conducea Primăria. Cei de la PSD şi ALDE, care au acum viceprimari, erau la conducerea instituţiei la momentul respectiv. Eu cred că a arunca vina într-o singură direcţie pentru că aşa le comandă politic unii şi alţii nu mai este un subiect pe care cetăţenii să îl ia în considerare. Lucrul pe care mi-l doresc este ca această cherstiune să se finalizeze cât mai repede şi toate operaţiunile aferente dezinsecţiei şi deratizării să se facă într-un timp cât mai scurt, pentru că efectul acestei proceduri, cu cât vine mai curând, cu atât va fi mai bun. Sunt din ce în ce mai multe sesizări", a mai afirmat primarul Adrian Dobre.
În 2017, într-o speţă similară, când Primăria Ploieşti a rămas fără firmă contractată pentru mentenanţă la sistemul de iluminat public, autorităţile au încheiat un contract pe perioadă determinată, prin încredinţare directă, fără a mai fi nevoie să aştepte ca vreo altă instituţie să intervină. Întrebat de reporterii "Telegrama" ce s-a schimbat de atunci şi până acum şi de ce în cazul actual nu se aplică aceeaşi strategie, primarul Adrian Dobre a dat vina pe o recomandare emisă de Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice: "În biblioteca de speţe de pe site-ul ANAP a apărut una în care recomandarea este să nu se apeleze la proceduri de încredinţare directă".