Satul Gornet, din comuna cu acelaşi nume, a intrat în carantină, la mijlocul săptămânii trecute, din cauza evoluţiei cazurilor de COVID-19. S-a depăşit pragul de trei cazuri la mia de locuitori, însă autorităţile locale reclamă că măsura carantinării e pripită, având în vedere că populaţia satului nu e foarte mare.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a decis, miercuri după-amiază, punerea sub carantină a unei localităţi din Prahova, din cauza evoluţiei cazurilor de COVID-19. Este vorba despre satul Gornet, din comuna omonimă. Măsura a devinit oficială la scurt timp după vot, odată ce a fost semnată de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Ea este valabilă 14 zile, cu posibilitatea de prelungire.
PE ACEEAŞI TEMĂ:
Autoritățile din Gornet au atacat în instanță ordinul de carantinare a localității și cer DSU daune de 500.000 de euro
Răspunsul Departamentului pentru Situații de Urgență pentru autoritățile din Gornet, care atacă în instanță măsura plasării în carantină
Prefectura Prahova a transmis un comunicat de presă în care a anunţat ce restricţii se vor aplica în Gornet, restricţii în mare măsură similare celor impuse în perioada de stare de urgenţă, în special în localităţile carantinate atunci.
Restricţii de circulaţie
„În localitatea carantinată sunt permise intrarea, respectiv ieșirea pentru:
a) transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, al materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în localitatea carantinată, precum și aprovizionării populației;
b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii, alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor și transporturilor;
c) persoanele care locuiesc în zona carantinată și desfășoară activitate profesională în afara zonei carantinate cu prezentarea unei adeverințe de la angajator, legitimație de serviciu sau oricare alt document care să ateste activitatea profesională;
d) persoanele care realizează activități agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;
e) deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;
f) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
g) urgențe medicale. Vor fi luate măsuri pentru a asigura funcționarea serviciilor de protecție și asistență socială, funcționarea corespunzătoare a serviciilor de utilități publice, precum și aprovizionarea cu alimente de bază pentru persoanele fără susținători sau altă formă de ajutor și care nu se pot deplasa de la locuință/gospodărie, de către autoritățile locale și județene. Intrarea/ieșirea în/din satul Gornet, județul Prahova este permisă doar prin căile deschise circulației publice de pe drumurile europene, naționale, județene și comunale”, se arată în comunicat.
Motivele invocate
Motivele invocate ţin în primul rând de rata de infectare cu noul coronavirus. Nu e deloc un număr mare de cazuri , însă nici populaţia localităţii nu e tocmai mare, ceea ce se traduce, potrivit explicaţiilor oficiale, printr-o medie de peste trei infectări la mia de locuitori. „Această hotărâre a fost adoptată în conformitate cu criteriile utilizate în evaluarea riscului epidemiologic în vederea instituirii carantinării zonale, elaborate de către Institutul Național de Sănătate Publică, și pentru limitarea transmiterii comunitare a noului coronavirus SARS-CoV 2, pe baza analizei elaborate de către DSP Prahova și cu avizul INSP, deoarece:
- În comuna Gornet există un trend crescător al cazurilor în ultimele 14 zile - au fost înregistrate 15 cazuri noi în perioada 08 -20.07.2020;
- Rata de infectare depășește nivelul de 3 cazuri /1000 de locuitori;
- Cazurile sunt înregistrate în comunitate (nu există comunități închise);
- Ponderea populației cu vârsta de 65 de ani și peste este similar în comună cu cea din restul județului;
- Personalul de specialitate din cadrul Direcției de Sănătate Publică Prahova care efectuează anchetele epidemiologice este depășit de numărul de cazuri noi zilnice;
- În comună își desfășoară activitatea doi medici de familie;
- Nevoile esențiale pot fi asigurate prin existența la nivelul localității a mai multor magazine și a unei farmacii;
- La nivelul localității există 3 polițiști locali și 5 angajați la pază locală”, se mai arată în comunicatul de presă transmis de Prefectura Prahova.
CITIŢI ŞI:
Fiul viceprimarului din Gornet ar fi fugit la mare, din carantină
Totuşi, măsura este contestată atât de reprezentanţii Primăriei Gornet, cât şi de cei ai Consiliului Judeţean Prahova. În ziua deciziei, înainte de şedinţa CJSU, preşedintele Consiliului Judeţean, Bogdan Toader, declara că nu va accepta instituirea carantinei. „La rata actuală de îmbolnăvire, luând în calcul datele oficiale furnizate zilnic de guvernanți, se vor putea carantina comunități întregi, după bunul plac al unor incapabili să țină sub control epidemia! 3 la mie! Dacă se va ține cont de această rată de infectare, în curând toată România va intra în carantină!”, contesta politicianul.
MAI MULTE DETALII AICI:
Bogdan Toader: "PNL, prin liderii săi, trebuie să le explice locuitorilor izolați cum aceştia ajung în situaţia de a-și pierde locurile de muncă"
Rute ocolitoare
Poliţia Prahova a transmis, vineri, o informare oficială privind variantele de ocolire a satului: „În contextul instituirii carantinei zonale în satul Gornet, comuna Gornet, județul Prahova, rutele ocolitoare pentru cetățenii care tranzitează zona sunt DJ 100L - DJ 102M (Bălțești)-DJ 231(Păcureți) -sat Nucet - sat Poiana Copăceni – comuna Gura Viitoarei”. Totodată, pentru a veni în sprijinul cetățenilor din comuna Gornet, accesul mijloacelor de transport de călători se face pe ruta DJ 231- centrul localităţii, se mai specifică în mesaj.
(Foto: Baza 2 Logistică Valahia)