Previous Next

Eveniment inedit la Boldeşti Scăeni, pentru a marca Ziua Europeană a Sportului Şcolar

Școala Gimnazială nr. 2 Boldești Scăeni a marcat vineri, 27 septembrie, Ziua Europeană a Sportului Școlar, alături de alte 8.500 de unități de învățământ implicate la nivel european. Evenimentul care a avut loc la școala din Boldești-Scăeni face parte din Proiectul Erasmus inițiat de Comisia Europeană și susținut de Federația Română Sportul pentru Toți și de Ministerul Tineretului și Sportului.

Proiectul își propune promovarea activităților fizice și a unui stil de viață sănătos la nivelul unităților școlare, cu scopul de a evidenția importanța mișcării și a dezvoltării armonioase a copiilor.

Astfel, elevii școlii din Boldești-Scăeni au făcut demonstrații de rugby-tag, fotbal, tenis de câmp, aerobic și handbal.

Evenimentul s-a bucurat de asistență numeroasă, dar și de prezența unor invitați de seamă din lumea sportului, precum Corina Ungureanu, fosta campioană mondială și europeană la gimnastică, Ștefan Berinde, fost campion național la baschet și fost component al echipei CSU Asesoft, dar și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Prahova și ai Direcției Județene de Sport și Tineret.

Sportivii și invitații le-au împărțit elevilor din experiența personală, le-au explicat importanța sportului și s-au implicat în activitățile desfășurate de elevi.

Proiectul a fost coordonat de profesorul de educație fizică Andreea Dumitru, cu sprijinul conducerii școliiși al cadrelor didactice.

brau muntenesc

vkp

rosal