Criticate că au lăsat să se petreacă sub nasul lor numeroase abateri, autorităţile de mediu din Prahova anunţă noi verificări privind poluare din Ploieşti. Nu sunt vizate marile companii industriale, nu e vizată nici poluarea apelor, nici măcar cea fonică. De data asta, Garda de Mediu îşi îndreaptă atenţia spre câmpurile pline de gunoaie.
Într-un mesaj publicat pe pagina oficială de Facebook, Garda Naţională de Mediu anunţă că a demarat în această săptămână un control în Ploieşti, pentru a vedea cum a gestionat Primăria situaţia aşa-ziselor puncte negre, la o lună de la precedentele verificări pe această temă.
În acelaşi mesaj, instituţia avertizează că amenzile pot ajunge până la 100.000 de lei.