VĂLENII DE MUNTE | Proiect european de 18 milioane pentru locuinţe sociale şi spaţii verzi

Primăria Vălenii de Munte a lansat o licitaţie de peste 18 milioane de lei, din fonduri europene, pentru construirea de locuinţe sociale, crearea unei săli multifuncţionale şi a unor spaţii de joacă noi şi reabilitarea de spaţii verzi şi alei.

Proiectul se numeşte „Creşterea calităţii vieţii pentru populaţia din Oraşul Vălenii de Munte prin îmbunătăţirea serviciilor sociale, educaţionale, culturale şi recreative şi imbunătăţirea spaţiilor publice urbane” şi este finanţat din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, contractul de finanţare fiind semnat în februarie 2021. Licitaţia pentru execuţia lucrărilor a fost lansată zilele trecute, iar termenul pentru depunerea ofertelor e fixat pe 29 martie.

Valoarea maximă alocată pentru această procedură de achiziţie este de 18.364.157,77 lei, fără TVA, potrivit datelor publicate în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice.

56 de apartamente noi

Prin proiect se vor realiza două ansambluri de locuinţe sociale, cu un număr total de 56 de apartamente, o sală multifuncţională pentru activităţi cu caracter social, educaţional, recreativ şi sportiv, două spaţii de joacă pentru copii şi două zone de fitness pentru adulţi, dotate inclusiv cu aparate de fitness pentru persoanele cu dizabilităţi. De asemenea, e propusă şi reabilitarea Parcului Eroilor, prin creşterea suprefeţei de spaţii verzi de la 2.533 la 2.681 de metri pătraţi, reamenajarea aleilor pietonale pavate, a locului de joacă şi fitness şi a Monumentului Eroilor.

Licitaţia e împărţită în trei loturi. Primul, cu o valoare estimată de 7,3 milioane fără TVA, include construirea a două blocuri cu regim P+2E+M şi a sălii multifuncţionale, pe strada Eaubonne din Vălenii de Munte. Al doilea lot prevede amenajarea unui ansamblu de locuinţe similar, cu două imobile cu două etaje şi mansardă, pe strada Ghiduleşti, la o valoare estimată de 6,7 milioane de lei. În fine, ultimul lot vizează reabilitarea condiţiilor de agrement şi are o valoare estimată la 4,3 milioane de lei.

Termenul pentru depunerea ofertelor este pe 29 martie.

brau muntenesc

vkp

 

 

 



GARDENIX Telegrama

citygate