Când vom avea alegeri locale? Vezi cu cât se prelungesc mandatele primarilor şi consilierilor!

ALEGERI 2020 Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, Ordonanţa de urgenţă privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale cuprinse în perioada 2016 - 2020, cu amendamente.

ALEGERI 2020 "Mandatele în curs ale primarilor, primarului general al municipiului Bucureşti, preşedinţilor de consilii judeţene, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi consiliilor judeţene se prelungesc cu cel mult 6 luni de la data încetării stării de urgenţă sau stării de alertă", se arată în document.

ALEGERI 2020 Acesta mai prevede că procedurile privind organizarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale se iniţiază în termen de 6 luni de la data expirării duratei stării de urgenţă sau stării de alertă, iar data alegerilor se stabileşte prin lege organică, cu cel puţin 75 de zile înaintea votării, informează Telegrama.ro.

brau muntenesc

vkp

rosal