Deputatul Cătălina Bozianu cere măsuri economice urgente pentru sectorul HORECA

Deputatul Cătălina Bozianu, preşedintele PMP Prahova, i-a adresat joi o interpelare ministrului Economiei, Virgil-Daniel Popescu, solicitând măsuri urgente pentru societăţile din domeniul hotelier şi alimentaţie publică, amintind că acestea sunt puternic afectate pe timp de pandemie şi avertizând că, în lipsa unei intervenţii prompte a Executivului, multe firme riscă falimentul.

"Domeniul economic HORECA este, probabil, cel mai afectat de măsurile luate de Executiv în contextul combaterii pandemiei de Covid-19. Ca deputat de Prahova, unul dintre cele mai importante judeţe din punct de vedere al activităţilor economice de turism, este de datoria mea să vă cer să precizaţi măsurile pe care Guvernul le are în vedere pentru a susţine sectorul HORECA şi a preveni, în acest mod, falimentul operatorilor economici din domeniul hotelier şi al alimentaţiei publice", i-a transmis deputatul Cătălina Bozianu ministrului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

"Întreprinzătorii prahoveni din domeniul restaurantelor și hotelurilor sunt din ce în ce mai îngrijorați de viitorul pe care îl rezervă afacerilor lor măsurile anti-Covid. Dat fiind faptul că Horeca este unul dintre domeniile-cheie ale economiei județului nostru, cred că ministrul Economiei trebuie să răspundă prompt întrebării pe care i-am adresat-o potrivit Constituției", a mai afirmat preşedintele PMP Prahova, într-un mesaj publicat pe Facebook.

brau muntenesc

vkp

rosal



GARDENIX Telegrama